Programul Operational Infrastructura Mare (POIM)

Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României identificate în Acordul de Parteneriat 2014-2020 şi în acord cu Cadrul Strategic Comun şi Documentul de Poziţie al serviciilor Comisiei Europene. Strategia POIM este orientată spre obiectivele Strategiei Europa 2020, în corelare cu Programul Naţional pentru Reformă şi cu Recomandările Specifice de Ţară, concentrându-se asupra creșterii durabile prin promovarea unei economii bazate pe consum redus de carbon prin măsuri de eficienţă energetică şi promovare a energiei verzi, precum şi prin promovarea unor moduri de transport prietenoase cu mediul şi o utilizare mai eficientă a resurselor.
Priorităţile de finanţare stabilite prin POIM contribuie la realizarea obiectivului general al Acordului de Parteneriat prin abordarea directă a două dintre cele cinci provocări de dezvoltare identificate la nivel naţional: Infrastructura şi Resursele.

POIM finanţează activităţi din patru sectoare: infrastructura de transport, protecţia mediului, managementul riscurilor şi adaptarea la schimbările climatice, energie şi eficienţă energetică, contribuind la Strategia Uniunii pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii.

POIM beneficiază de o alocare financiară de cca. 11,8 mld. Euro, din care:

  • 6,94 mld. Euro Fond de Coeziune
  • 2,48 mld. Euro Fond European de Dezvoltare Regională
  • 2,46 mld. Euro Cofinantare

 În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POIM au fost stabilite 8 Axe Prioritare.

Dintre acestea mentionam:

Axa Prioritară 4 – Protecţia mediului prin măsuri de conservare a biodiversităţii, monitorizarea calităţii aerului şi decontaminare a siturilor poluate istoric

Suma alocată – 425.531.915,00 Euro

Obiective specifice

4.1 Creşterea gradului de protecţie şi conservare a biodiversităţii şi refacerea ecosistemelor degradate

Acțiuni

  • Continuarea elaborării planurilor de management/seturilor de măsuri de conservare / planurilor de acțiune pentru ariile naturale protejate (inclusiv cele situate în mediul marin) și pentru speciile de interes comunitar neacoperite de proiectele anterioare, cu accent pe:
  • Elaborarea studiilor pentru monitorizarea şi evaluarea stării de conservare a speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară;
  • Inventarierea speciilor sălbatice de interes comunitar în vederea determinării măsurilor pentru menţinerea/îmbunătăţirea stării de conservare a speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară, fie la nivel naţional, fie la nivel de sit;
  • Alte activități necesare specifice elaborării planurilor de management.
  • Implementarea planurilor de management / seturilor de măsuri de conservare/ planurilor de acțiune pentru ariile naturale protejate și pentru speciile de interes comunitar aprobate (inclusiv cele situate în mediul marin), în special:
  • Măsuri pentru menţinerea și îmbunătățirea stării de conservare a speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară, inclusiv reconstrucţia ecologică a ecosistemelor de pe suprafaţa ariilor naturale protejate, inclusiv a siturilor Natura 2000;
  • Monitorizarea şi evaluarea stării de conservare a speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară;
  • Reducerea efectelor presiunilor hidromorfologice la nivelul cursurilor de apă în vederea protecţiei biodiversităţii (pasaje de trecere a ihtiofaunei pentru lucrările de barare transversală a cursului de apă, restaurarea zonelor umede, restaurarea albiei și a reliefului din lunca inundabilă a corpurilor de apă, etc);
  • Crearea şi menţinerea coridoarelor ecologice, crearea și menţinerea coridoarelor de migraţie a speciilor, conservarea conectivităţii şi funcţionalităţii ecologice, menţinerea şi/sau îmbunătăţirea conectivităţii pentru reţeaua de arii protejate, inclusiv a reţelei Natura 2000;
  • Alte tipuri de măsuri similare, conform planurilor de management.
  • Menţinerea şi refacerea ecosistemelor degradate şi a serviciilor furnizate (împăduriri, coridoare ecologice etc.), situate în afara ariilor naturale protejate, în acord cu obiectivele europene în domeniu, inclusiv în mediul marin;
  • Acţiuni de completare a nivelului de cunoaştere a biodiversităţii şi ecosistemelor (monitorizarea şi evaluarea speciilor şi habitatelor, cunoaşterea factorilor de presiune exercitaţi asupra biodiversităţii, inclus a speciilor invazive etc.)

Potențiali beneficiari

  • MMAP/ANPM/GNM/APM/ANAR/ANAP/
  • Institute de cercetare
  • Universităţi
  • ONG-uri
  • Custozi/Administratori ai ariilor naturale protejate
  • Autorități ale administrației publice centrale/locale
  • Alte structuri în coordonarea /subordonarea autorităţilor centrale / locale

Mai multe detalii…

Apeluri deschise

%d blogeri au apreciat asta: